Cand vrei sa ai o lucrare (afis, logo, coperta, revista, ce-o fi) armonioasa din punct de vedere cromatic, trebuie ori sa alegi culorile insntictiv, ori dupa ceva teorie a culorii (careia o sa-i dedic un articol in viitor). O solutie insa e sa iti iei schemele de culori de pe un site dedicat, sau, sa ti le faci singur, din imagini care iti plac cromatic.
Pentru prima varianta, am gasit Creative Color Schemes, un site dedicat "schemelor" de culoare, fie ele in CMYK (pentru print), sau RGB (pentru web, dispozitive mobile etc), in functie de nevoile voastre.
Accesati link-ul si o sa vedeti diferite combinatii posibile, intre culorile de mai jos. Pentru a le folosi in Photoshop (sau orice alt program), introduceti valorile culorii in color picker. Pentru schema de aici, modul este CMYK (Cyan, Magenta , Yellow, Key), in dreptul fiecarei culori.
pentru imaginea intreaga: click dreapta, view image
Eu una am avut de a face cu designul grafic tangential, cel putin in trecut. De invatat am invatat pe sarite (nu e bine!), dar internetul e plin de resurse pentru designeri amatori, posibil confunzi.
Tipografia e un subiect important,insa e usor de trecut cu vederea, tocmai pentru ca o tipografie bine gandita e subtila. Fontul trebuie sa trimita mesajul, tonul textului, nu sa se auto-promoveze.
Graficul de mai sus ajuta la clarificare, cand nu mai stii sigur ce font se potriveste cu mesajul din textul tau (fie dintr-o revista, un afis, sau o carte de vizita).
Mai multe in legatura cu designul graphic o sa scriu in viitor.
Iluzia siluetei in rotatie (spinning silhouette illusion) e printre putinele care implica participare in sensul constient (mai mult sau mai putin.
La prima vedere, fata se roteste intr-un sens. Daca pentru putin timp iti muti atentia, ea pare sa se roteasca in celalalt. Nu e chiar usor, poate e bine sa inchizi ochii, sa te uiti in alta parte, sa bei o cafea intre timp...
Explicatia: imaginea nu se roteste cu adevarat, si e o imagine bidimensionala care "aluneca" inainte si inapoi, dar creierului uman ii place mai mult sa proceseze 3d, o vede rotindu-se.
In fine, explicatia vizuala are mai mult sens, intr-un fel straniu... Daca te concentrezi pe imaginea din mijloc, influentar fiind de cele din margini, o sa o vezi miscandu-se cand intr-un sens, cand in altul.
Cartile ieftine din cosurile-insula din hipermarketuri, mai precis. Stiti, acelea cu 3-4-5-7 lei. Da, sunt cele care nu se vand, care raman, uitate si triste, din cine stie ce colectii de ziare.
Dar, din cand in cand, mai gasesti printre ele cate o comoara.
Pe "Cele patru fugi ale lui Manuel" de Jesus Diaz am dat 7 lei de la un hipermarket care incepe cu K si se termina cu aufland (reclama evitata cu mare talent). Pe scurt, e vorba de un om de stiinta cubanez imigrat, pe motive de om de stiinta (in fizica temperaturilor joase) in Ucraina. In principiu, el sufera patetic dupa o iubita pierduta si fuge printr-o europa politic confuza. Fuge ca sa nu trebuiasca sa se intoarca in Cuba, paradisul comunist unde eu as da orice sa merg. Acum, nu in anii 60, cand tot fugea baiatul asta. Si nu pentru ca e un paradis comunist.
Ok, poate nu v-am prea vandut cartea, nu asta era ideea. Anticariatele cer uneori prea mult pe carti care stau sa-si piarda miezul. Desi ideal e sa sustii micul comerciant, si nu marile lanturi de capcauni-magazine, daca mai cumperi uneori si cate-o carte absurd de ieftina, atunci cand mergi sa-ti iei diverse, salvezi o carte de la reciclare iminenta. Reciclarea e un lucru minunat, dar cartile sunt facute sa fie citite. Sa se recicleze tabloidele oribile cu tiraj mai mare decat ziarele serioase, si cartile (mai putin alea mult prea proaste, presupun) sa isi gaseasca un loc pe o bibloteca.
Initial am facut blog-ul pentru a arata / vinde lucrurile facute de mine. Pentru ca timpul nu mi-a permis, nu am mai lucrat suficient ca sa am ce vinde. Pe deasupra, stim cu totii ce necrutatoare e lumea hande-made-ului :). Sper sa revin acolo, poate cu un martior, sau o suta, dar pana una alta...
Pana una alta, sunt un om cu incercari. Asadar, blogului meu ii voi da o noua menire: aceea de a contine calitatile mele de cobai voluntar. Asta pentru ca nu as vrea sa il las sa moara. In plus, internetul romanesc nu abunda in revieweri (de produse si nu numai) si ma gandesc ca orice succes / esec lamentabil consemnat aici poate folosi cuiva. Pentru ca sunt un om cu opinii, (cine nu e?), am sa mai strecor si ocazionalul articol-eseu, cine stie. Poate si recenzii de carti, filme, tuoriale...
Post-ul asta e o explicatie (ne)necesara pentru cei vor deveni confunzi cu privire la rolul bloguluil.
De ce pasta asta de portelan rece?
Pentru ca e o alternativa
ieftina la fimo si alte luturi polimerice. Desi e facuta in casa, si ea
se polimerizeaza (si sa usuca la aer, fara cuptor) si se usuca foarte tare, dar pastreaza o anumita
elasticitate.
Costul total la o "portie" e de cam...10 lei pentru 300-400 de grame.
Atentie! E solubila in apa (pentru ca asa e si lipiciul ), deci trebuie folosit un lac peste.
De asemenea, se miscoreaza putin dupa intarire (la fel ca Fimo).
Intai reteta:
o parte lipici (gen aracet, dar sa fie ceva un pic mai de calitate - se gasesc in comert si cu numele de white glue sau lipici vinilic sau mai stiu eu ce).
o parte amidon (alimentar)
cam o lingura de ulei mineral (de bebelus) si una de otet
crema de maini
In clip e foarte clar
Sa fiu mai clara: la o cana (240 gr) de lipici, trebuie tot atata amidon. Preferabil, masurat in ceva recipient, nu cantarit, pentru ca densitatile difera. Adica, eu mereu am vazut reteta masurata in cups si nu in grame.
Deci
1. Jumi-juma astea doua ingrediente principale
2. lingurile aferente de ulei si otet.
3. se amesteca tot.
4.se pune la microunde in transe de 30 de sec si se amesteca pana se leaga si nu se mai lipeste de deget (vedeti mai clar in filmuletul de mai sus).
5. se framanta asa fierbinte, pana se raceste.
6.niste crema de maini,de corp, de picioare, de orice, hidratanta sa fie, unsa in punga in care va sta pasta.
Voila!
Ideea postului nu e atat reteta cat experienta mea cu pasta asta dubioasa.
Se poate prepara si pe aragaz, dar mie mi se pare ca se arde mai repede si se "gateste" mai neuniform.
Veti sti ca pasta a iesit imediat dupa ce terminati de incalzit in cuptor: trebuie sa nu se lipeasca deloc de degete
Daca odata terminata si racita ramane lipicioasa, probabil nu a fost incalzita destul timp. Nu se poate reincalzi, trebuie repetat tot procesul.
Daca dupa intarire se crapa, e posibil sa fie din acelasi motiv.
